Provine din reorganizarea învățamântului sportiv integrat de la aceea dată, a fost gândit pentru a reuni dișciplinele de jocuri sportive.
Se adreseaza copiilor cu vârste cuprinse între 6-18 ani.
Este structurat pe grupe de începători, avansați și performanță și înainte de aceasta, Clubul Sportiv Școlar Bega Timișoara a avut parte de profesori antrenori și sportivi care au atins înalta performanță. Unul din rolurile acestei structuri este și educarea prin sport și pentru sport a eleviilor.
Rezultatele și performanțele cu adevărat remarcabile sunt ale secției de canotaj atât din punct de vedere al sportivilor cât și al antrenorilor care au facut parte din Clubul Sportiv Școlar Bega Timișoara.
Campionatele naționale, balcanice, europene, mondiale și jocurile olimpice au fost o aspirație permanentă pentru colectivul acestei secții.
Se remarcă în mod special prin constanța cu care obțin rezultate și performanță la nivelul național dar și prin trimiterea către loturile naționale ale federației de specialitate la diferite categori de vârste.
Se remarca prin selecția continua şi furnizarea unor sportivi, fotbalişti de renume catre cluburile de seniori şi lotul României. Cel mai bun exemplu este CONTRA COSMIN.
Secția de rugby
În acest moment beneficiază de profesori care deși tineri, au un palmares bogat, atât în viața de sportivi cât și în ceea de antrenori, ai loturilor reprezentative din cadrul federatiilor de specialitatela diferite categori de vârstă cu rezultate notabile la nivel internațional.
Se remarca prin rezultate deosebite atât la nivelul competițiilor naționale cât şi la nivel de selecție. Avem numeroase grupe de sportivi (fete şi băieți) care ne reprezintă cu cinste la campionatele naționale ajungând la finale şi obținând constant medalii. Clubul nostru furnizează sportive de valoare la loturile naționale. Participând la campionate Europene şi Balcanice cât şi la liga națională A1 şi A2.
Valorile Noastre
Performanță, fair-play, spirit de echipă, curaj, competență, încredere în sine
Misiunea Noastră
Susținem dezvoltarea elevilor sportivi a sportului de performanță,
ca factor esențial pentru dezvoltarea sportivă pe plan intern și internațional
Obiectivele Noastre
Performanță sportivă, Management orientat spre rezultate, Organizarea secților sportive,
Selectionarea sportivilor cu calității sportive , Dezvoltarea grupurilor de juniori,
Perfecționarea profesorilor/antrenorilor secților sportive, Modernizarea procesului de antrenament,
Realizarea de parteneriate strategice, Promovarea imaginii clubului
fotografii realizate de FOCALIZAT